O, o ,o, se-aude HO HO HO!!!

,,Și dacă ninge, și dacă plouă, Și dacă iarna întârzie pe drum Moșul acesta, ce ne e drag nouă Vine, vine e Moș Crăciun!,, Iarna e anotimpul viselor și vremea colindelor, iar Crăciunul e sărbătoarea care ne aduce gânduri curate, bucurie împărtășită și trezește, în fiecare dintre noi, acel suflet de copil care abia așteaptă să colinde. Magie și căldură, veselie și mult entuziasm. Asta s-a întâmplat ieri când, într-un decor desprins parcă din satul lui Moș Crăciun, preșcolarii grădiniței noastre, împreună cu părinți și bunici, au împodobit brăduțul fiecare grupe, cu podoabe confecționate de mânuțele lor pricepute. Au răsunat în cor vestind nașterea Mântuitorului prin colinde și cântece de Crăciun, și au chicotit de veselie când Moșul bun și drag a sosit în mijlocul nostru, cu desaga plină de daruri. Vă mulțumim tuturor pentru participare și va dorim sărbători binecuvântate!
Vă dorim, sărbători binecuvântate!

Emoție, magie, sărbătoare în grădinița noastră! Preșcolarii noștri, îmbrăcați în straie de sărbătoare, alături de doamnele educatoare și de părinți, în clinchete de clopoței și sunet de colinde , l-au primit pe Moș Crăciun, încărcat cu daruri multe! Mulțumim tuturor pentru implicare și dăruire! Vă dorim, sărbători binecuvântate, cu pace, bucurii alese și multă sănătate!