Informații privind înscrierea copiilor preşcolari în anul şcolar 2024-2025

  • Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023

Articolul 30: Creșele și grădinițele, ca unități de educație timpurie, fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și oferă copiilor antepreșcolari cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani, respectiv copiilor preșcolari cu vârste între 3 și 6 ani servicii integrate de educație și evaluări anuale, în baza cărora se efectuează raportul descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale, prevăzut la art. 99 alin. (1).

 Ordinul nr. 4.018 din 15 martie 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare:

Articolul 10: Părinţii/Reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani pot solicita înscrierea copiilor lor în unităţi de învăţământ depunând, pe locurile libere rămase după operaţiunea de reînscrieri, o cerere-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune, însoţită de documentele justificative.

Articolul 11: În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinţii /reprezentanţii legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere definit conform art. 10 alin. (3), comisia de înscriere şi distribuire din unitatea de învăţământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei şi aplică criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru, în vederea stabilirii celor care vor fi admişi.

Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la  alin. (1) pentru nivelul preșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la data de 1 septembrie;

b) domiciliul copilului/reşedinţa/locul de muncă al unuia dintre părinţi/al reprezentantului legal este situat în apropierea unităţii de învăţământ unde părintele/ reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;

c) cel puţin unul dintre părinţi/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învăţământ la zi;

d) existenţa unui document care dovedeşte că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecţie speci-ală stabilită în condiţiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) existenţa unui document care dovedeşte că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existenţa unui document care dovedeşte că părintele/ reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai  

    mulţi copii (familie numeroasă);

f) ambii părinţi/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puţin unul dintre ei se încadrează în una dintre situaţiile:

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;

(ii) cu certificat de handicap;

(iii) şomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă;

g) existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului şi/sau a

   certificatului de orientare şcolară şi profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;

h) existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, în anul şcolar pentru care se face înscrierea.

Unităţile de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar cu program prelungit se adresează cu prioritate părinţilor care lucrează şi, în acest sens, ambii părinţi vor depune la dosarul de înscriere adeverinţe de angajat.

 În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor în învăţământul antepreşcolar/ preşcolar se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menţionate la alin. (2) sau (3) şi, apoi, în ordine, copiii care îndeplinesc patru, trei dintre criterii, două sau doar unul dintre criteriile menţionate la alin. (2)/alin. (3).

În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc acelaşi număr de criterii generale de departajare se va lua în considerare ordinea criteriilor menţionate la alin. (3).

Procedura de reînscriere şi înscriere a copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar

Articolul 16: Înscrierea copiilor antepreşcolari şi preşcolari în unităţi de învăţământ şi în servicii de educaţie timpurie complementare se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere, însoţită de documente justificative.

Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poştă, cu confirmare de primire, sau se poate depune la sediul unităţii de învăţământ la care părintele/ reprezentantul legal doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare. În cazul înscrierii într-o unitate de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar, părintele/reprezentantul legal are posibilitatea înregistrării a trei opţiuni în cererea-tip de înscriere.

În situaţia transmiterii prin e-mail sau prin poştă, părintele va transmite unităţii de învăţământ o declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere.

Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie şi se face la unitatea de învăţământ la care părintele /reprezentantul legal solicită înscrierea şi constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentele transmise/depuse de către acesta.

În situaţia depunerii cererii-tip de înscriere şi a documentelor justificative direct la unitatea de învăţământ, verificarea şi validarea datelor introduse se fac în prezenţa părintelui/reprezentantului legal şi a cel puţin unui membru din comisia de înscriere şi distribuire, conform programării realizate de către unitatea de învăţământ.

Pentru cererile-tip de înscriere transmise prin e-mail sau prin poştă, cu confirmare de primire, validarea cererii-tip se va face la unitatea de învăţământ la care părintele/reprezentantul legal a transmis cererea.

Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învăţământ cuprinde următoarele documente:

a) copie de pe certificatul de naştere al copilului;

b) copie de pe actele de identitate ale părinţilor/ reprezentantului legal;

c) adeverinţă de angajat pentru fiecare dintre părinţi/reprezentantul legal sau adeverinţă privind perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învăţământul antepreşcolar;

d) alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere şi care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.

La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului şcolar, următoarele documente:

a) adeverinţă de la medicul de familie în care se menţionează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverinţa este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învăţământ;

b) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătăţii, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului înainte de a începe frecventarea unităţii.

Articolul 17: În situaţia în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unităţii de învăţământ la care se doreşte înscrierea copilului, completarea datelor în aplicaţia informatică se face în prezenţa părintelui/reprezentantului legal, de către un membru al comisiei de înscriere şi distribuire din unitatea de învăţământ, desemnat de director. În acest caz, imediat după completarea cererii-tip de înscriere, se realizează validarea acesteia.

Părintele/Reprezentantul legal prezintă, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învăţământ sau, după caz, în momentul validării acesteia, actul de identitate propriu şi certificatul de naştere al copilului, în original, precum şi copii ale acestora, pentru a fi certificate conform cu originalul de către membrul desemnat din cadrul comisiei de înscriere şi distribuire de la nivelul unităţii de învăţământ.

Părinţii divorţaţi depun la înscriere dovada modului în care se exercită autoritatea părintească şi la care dintre ei a fost stabilită locuinţa minorului. Dacă există custodie comună, celălalt părinte trebuie să completeze o declaraţie cu privire la acordul privind înscrierea la unitatea respectivă.

Articolul 18: Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ informează părinţii prin afişare la avizier şi postare pe siteurile instituţiilor, după caz, cu privire la faptul că Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR-https://www.siiir.edu.ro/siiir/) nu permite înscrierea la mai multe unităţi de învăţământ.

În cazul în care SIIIR semnalează că pentru copilul respectiv a mai fost depusă o cerere de înscriere la altă unitate de învăţământ, înscrisă în baza de date, întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu este acceptat şi rămâne valabilă opţiunea deja asumată pentru acea unitate de învăţământ.

Pentru validarea cererii-tip de înscriere, în situaţia în care părintele/reprezentantul legal depune direct documentele la unitatea de învăţământ, un membru al comisiei de înscriere din unitatea de învăţământ tipăreşte fişa completată, în prezenţa părintelui.

Validarea cererii-tip tipărite poate fi realizată doar prin semnătură la sediul unităţii de învăţământ.

Articolul 19: După încheierea perioadei de completare şi validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor antepreşcolari şi preşcolari în unităţi de învăţământ se face în trei etape succesive, conform calendarului înscrierii copiilor preşcolari în anul şcolar 2024-2025

 Modalitate de înscriere: 

  1. Depunerea dosarului la secretariatul grădiniței în perioada:
  • Etapa I: 27-31.05.2024 , în intervalul orar: 8.00-16.00
  • Etapa a II-a : 17-21.06.2024, în intervalul orar: 8.00-16.00
  • Etapa de ajustări: 19-29.08.2024, în intervalul orar: 8.00-16.00
  1. Prin poștă cu confirmare de primire la adresa str. Dumbrava nr 1, Zalău, Sălaj
  2. Prin email: contact@gradinitacasutacupovestizalau.ro

– cererile se transmit pe adresa grădiniței sau email, împreună cu documentele solicitate

– înregistrarea cererii va fi  confirmată printr-un email transmis pe adresa de email a celui care a depus cererea.

Pentru cererile-tip de înscriere transmise prin e-mail sau prin poştă, cu confirmare de primire, validarea cererii-tip se va face la unitatea de învăţământ la care părintele/reprezentantul legal a transmis cererea, conform programului de la pct. 1.

Mai multe informații se găsesc în Anexa nr. 1 la ordinul ME nr. 4.319/26.05.2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare

https://www.edu.ro/sites/default/files/Metodologie_ET.pdf

⇒ Anexa 4 – Declarație pe propria răspundere

⇒ ORDIN nr. 4.018 din 2024 Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învăţământ preuniversitar

⇒ CERERE-TIP PREȘCOLAR 2024