Despre Abordarea Reggio Emilia

Abordarea Reggio Emilia Abordarea Reggio Emilia este o filozofie educațională modernă, centrată pe copil, născută în Italia după cel de-al Doilea Război Mondial și devenită astăzi una dintre cele mai apreciate direcții pedagogice din lume. În viziunea Reggio, copilul este privit ca un cercetător curios, un constructor activ al cunoașterii și un autor al propriei înțelegeri despre lume. Învățarea este văzută ca un proces viu, colaborativ și profund contextual, susținut de relații, materiale, spații și comunitate. Principiile fundamentale ale Abordării Reggio Emilia Copilul ca protagonist al propriei învățări Copilul este competent, curios și capabil să-și construiască propriile ipoteze despre lume. Cele 100 de limbaje ale copilului Mediul ca al treilea educator Spațiile sunt deschise, estetice, naturale și organizate pentru a inspira explorări și interacțiuni. Rolul educatorului ca cercetător Educatorul nu transmite conținut, ci observă, întreabă, provoacă și documentează procesele de învățare. Documentarea procesului de învățare Fotografiile, notițele, citatele autentice și panourile surprind traseul de gândire al copiilor. Învățare prin proiecte și investigații Proiectele apar natural din interesele copiilor și se dezvoltă în ritm propriu. Relația copil–adult–comunitate Educația este o colaborare continuă între copii, educatori, părinți și comunitate. Valorizarea naturii și a materialelor autentice Naturalețea, sustenabilitatea și explorarea mediului sunt parte integrantă a experienței de învățare. Co-creație și dialog Copiii învață împreună, negociind sensuri, soluții și ipoteze. Respect pentru unicitate și identitate Fiecare copil este ascultat, văzut și valorizat ca individ unic. De ce Reggio Emilia este valoroasă pentru copilul de azi dezvoltă curiozitatea naturală crește încrederea în sine și autonomie stimulează creativitatea și gândirea divergentă sprijină colaborarea și comunicarea încurajează observarea, analiza, formularea de ipoteze conectează copilul cu natura, știința, arta și tehnologia respectă ritmul individual și unicitatea fiecărui copil dezvoltă puternic imaginația, vocabularul și expresivitatea pregătește copilul pentru o lume în schimbare, flexibilă și digitalizată Remida – Cultura materialelor cu povești Remida este un concept educațional emblematic al abordării Reggio Emilia, un centru de creativitate care promovează refolosirea materialelor industriale, naturale și neconvenționale. În filosofia Reggio, materialele devin „povestitori tăcuți”, oferind copiilor ocazia să experimenteze forme, texturi, greutăți, densități și posibilități neașteptate. Într-un atelier Remida: materialele sunt văzute ca resurse deschise, fără scop prestabilit copiii construiesc, experimentează și creează folosind piese neașteptate se dezvoltă gândirea inovatoare, autonomia și imaginația se promovează sustenabilitatea, respectul pentru mediu și cultura reutilizării materialele industriale capătă o nouă viață în jocul creativ al copiilor Remida valorizează ideea că frumusețea poate apărea din orice, iar materialele obișnuite devin suport pentru dialog, proiecte, invenții și descoperiri. Prin această filozofie, copiii învață că nu există „deșeu”, ci doar potențial, iar lumea poate fi reinterpretată creativ și responsabil. Mai multe informații: https://www.reggiochildren.it/en/ https://www.instagram.com/reggio_children/ https://www.remida.org/
Bune practici și inspirație în educația timpurie

Explorând Abordarea Reggio Emilia: bune practici și inspirație în educația timpurie Vă invităm să luați parte la workshopul: Data: 24 mai 2025 Locație: Cercul Militar Zalău și Grădinița cu P.P. „Căsuța cu Povești” Zalău Participare: fizică Organizator: Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești” Zalău Parteneri: Departamentul de Științe ale Educației- Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Inspectoratul Școlar Județean Sălaj Casa Corpului Didactic Sălaj Asociația Prichindel Zalău Grădinița cu P.P. nr. 1 Zalău, Grădinița cu P.P. Manpel Târgu Mureș Grădinița cu P.P. Micul Prinț Cluj-Napoca. Evenimentul se adresează în special cadrelor didactice care activează în învățământul ante-preșcolar și preșcolar, dar este deschis tuturor celor pasionați de educația timpurie și de transformarea acesteia prin practici inovatoare. Este o oportunitate valoroasă pentru educatoare, profesori pentru educație timpurie alți profesioniști din domeniul educației care doresc să se familiarizeze și să aplice principiile abordării Reggio Emilia în activitatea lor, contribuind astfel la construirea unui mediu educațional care respectă vocea, ritmul și potențialul unic al fiecărui copil. Ce vă oferim? O introducere în abordarea Reggio Emilia, pentru cei care sunt la început de drum sau vor să aprofundeze această abordare; Prezentări tematice și ateliere practice susținute de reprezentanți ai mediului academic, cadre didactice și invitați cu experiență în aplicarea principiilor Reggio Emilia: Conf. univ. dr. Delia Muste – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca Prof. asociat dr. Ioana Vultur – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației- extensia Tg. Mureș, Universitatea Babeș-Bolyai, director Grădinița Manpel Tg. Mureș Prof. asociat dr. Truța Luciana – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – extensia Tg. Mureș, Universitatea Babeș-Bolyai, prof. ed. timpurie Grădinița ”Micul prinț” Cluj Napoca Prof. învățământ primar Baboș Ioana –Școala Gimnazială ”Gh. Lazăr” Zalău, profesor Merito, ambasador la ESERO Romania, cofondator al Asociației ȘTIM Tradiții Director. prof. Maghiu Paula Lucia, prof. Lucăcel Valeria, prof. Pop Daniela, prof. Cighi Diana, prof. Gorgan Cristina– echipa reggio a Grădiniței cu P.P. Căsuța cu Povești Zalău, Director prof. Maxim Alina, prof. Gorgan Adriana, prof. Nagy Ruth, echipa reggio a Grădiniței nr. 1 Zalău. Invitat special: Bianca Mereuță, promotoare a lecturii de calitate și fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor?”, care va susține o prezentare inspirațională despre rolul poveștilor și al mediului estetic în educația timpurie; Invitat special: Bianca Mereuță, promotoare a lecturii de calitate și fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor?”, care va susține o prezentare inspirațională despre rolul poveștilor și al mediului estetic în educația timpurie; Stand de carte cu titluri valoroase pentru educația timpurie, materiale pedagogice și resurse recomandate pentru abordarea Reggio Emilia; Schimburi de bune practici între profesioniști din domeniul educației, într-un cadru deschis, cald și colaborativ. De ce să participi? Primești inspirație pentru activitățile zilnice din grădiniță Descoperi metode concrete pentru a crea un spațiu care susține autonomia, curiozitatea și creativitatea copiilor Cunoști educatoare care aplică deja elemente ale abordării Reggio Emilia Pleci cu idei valoroase și cu diploma de participare Cum participi? Completează formularul de înscriere https://forms.gle/v58mMPPVnfxWC3v1A până la data de 16 mai 2025. Achită taxa de participare de 50 lei și încarcă dovada plății în formular. Detalii suplimentare: contact@gradinitacasutacupovestizalau.ro Detalii plată: Beneficiar: Asociația Prichindel Zalău IBAN: RO18RZBR0000060015188232 deschis la Raiffeisen Bank Mențiune: Numele participantului – Workshop Reggio Ne dorim ca acest workshop să fie o experiență de învățare autentică, practică și inspirațională, în care să ne conectăm în jurul valorilor educației Reggio Emilia. Este și o ocazie minunată pentru cadrele didactice din județul Sălaj și din alte zone ale țării să se întâlnească, să colaboreze. Vă așteptăm cu drag!
Cercul Pedagogic al directorilor de grădiniță”

Pentru ca toate aceste experiențe să fie valorizate la maxim, am organizat ateliere demonstrative focalizate pe abordarea Reggio Emilia, în cadrul Cercului Pedagogic al directorilor de grădiniță din județul Sălaj și în cadrul activităților metodice la nivelul Grădiniței cu P.P. Căsuța cu Povești Zalău.
La joacă cu spectrul invizibil

Oamenii au un sistem vizual care colectează semnalele luminoase şi le retransmite la creier, dar ochii sunt sensibili doar la o mică porţiune din spectrul de lumină , nereușind să vadă în afara domeniului de lumină numit “vizibilă”. Printre multitudinea de activități senzoriale în care lumina și fenomenelor luminii pot explorate prin gama „clasică” a luminii vizibile ( spectrul optic), care poate fi împărțită în culori, copiii din grupa reggio explorează lumina și prin spectrul invizibil. Prin intermediul acestor activități senzoriale copiii învață care sunt diferențele dintre materialele fluorescente, fosforescente și luminiscente. Folosind o lanternă/ lampă cu ultraviolete și materiale fluorescente sau articole de uz casnic, cum ar fi vitamine și oțet, apă tonică ( poate fi și sub formă de cuburi de gheață) preșcolarii noștri descoperă cum interacțiunea dintre aceste piesele libere le transformă în obiecte vizibile în întuneric. Aceste activități sunt extrem de îndrăgite de copii și sunt un bun prilej de integrare senzorială a copiilor cu drepturi speciale. Chiar dacă utilizăm lumina UV în activități (copiii sunt expuși perioade scurte acestui tip de activitate) și o considerăm o ”prietenă de joacă”, învățăm și despre efectele nocive ale razelor UV și importanța utilizării cremei de protecție solară, tot prin experimentare.
Bătrânul retroproiector și consumabilele industriale

Lumina este fascinantă și inspirațională, iar cu ajutorul retroproiectorului putem observa cum lumina poate fi manipulată și cum manipulează alte materiale, fiind un instrument extraordinar de învățare și explorare. Asocierea obiectelor/ plantelor de pe retroproiector cu siluetele de pe ecran, modul în care copiii își coordonează mișcările și manipulează obiectele/plantele făcându-le să interacționeze între ele, urmărind în același timp ecranul este învățare pur naturală. Poate părea surprinzătoare prezența materialelor precum organele de asamblare cu uz în construcții și fenorerie, consumabilele industriale într-o sală de grupă, însă interacțiunea dintre acestea și ecranul retroproiectorului creează un dialog între două universuri aparent diferite ( cel al educației și al industriei), întâlnindu-se aici pentru a crea o călătorie interdisciplinară complexă.
Fotografii realizate de Raisa și Natalia

Fotografii realizate de Raisa și Natalia ( 3 ani și jumătate)!
Microscopul digital și camera foto parteneri de joacă și de învățare 3

Vechea camera de fotografiat digitală este un instrument nelipsit, cu ajutorul ei copiii reușesc să capteze instantanee din natură și din activitățile zilnice, să își fotografieze creațiile, dar și să își descopere talente nebănuite ( în timpul acestor activități, Raisa și Natalia și-a descoperit talentul în arta fotografică, surprinzându-ne pe toți cu calitatea imaginilor fotografiate.
Microscopul digital și camera foto parteneri de joacă și de învățare 2

Pe lângă utilizarea microscopului digital în activitățile de observare, de explorare a diverselor materiale, copiii realizează capturi de ecran în călătoria prin fascinanta lume microscopică, imagini pe care le printăm și realizăm expoziții sau le folosim în crearea peisajelor digitale.
Microscopul digital și camera foto, parteneri de joacă și de învățare

Natura este atât punctul de la care pornim, cât și la care ne întoarcem și poate fi investigată prin mijloacele instrumentelor tehnologice, producând vizibilități neașteptate, conjuncturi originale și contexte complet noi. Cu ajutorul microscoapelor digitale pe care le punem la dispoziție, preșcolarii stabilesc relații cu ceea ce este nou, inovator și inventează noi relații cu ceea ce au văzut deja, folosindu-și capacitatea de a deschide noi scenarii asupra lumii care îi înconjoară.
Peisaje digitale create de copii

Peisaje digitale create de copii: