Toamna în familia Căsuței cu Povești – bucurie, tradiție și comunitate

Miercuri, 15 octombrie, curtea Grădiniței „Căsuța cu Povești” Zalău s-a umplut de culoare, zâmbete și miros de toamnă, la cea de-a doua ediție a Festivalului „Toamna în familia Căsuței cu Povești”. A fost o zi în care copiii, părinții, bunicii, cadrele didactice și prietenii grădiniței s-au reunit pentru a celebra copilăria, tradițiile și bucuria de a fi împreună.     Evenimentul a fost deschis în prezența domnului Claudiu Bârsan, prefectul județului Sălaj, care a transmis cuvinte de apreciere colectivului pentru pasiunea și profesionalismul cu care promovează educația timpurie și valorile autentice ale comunității.     „Astfel de inițiative arată cum educația poate uni generații și construi comunități puternice. Felicit întregul colectiv pentru profesionalismul și pasiunea cu care aduceți împreună tradiția, inovația și bucuria copiilor”, a spus prefectul Claudiu Bârsan.     Pe tot parcursul zilei, curtea grădiniței s-a transformat într-un tărâm al copilăriei și al creativității. Cele douăsprezece grupe de preșcolari de la Grădinița „Căsuța cu Povești” și structura Grădinița nr. 4 Zalău au pregătit ateliere tematice de toamnă, expoziții, colaje și activități artistice, fiecare aducând un strop de culoare și imaginație în sărbătoare.     Momentele artistice oferite de elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău și Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău au adus emoție și farmec, completând atmosfera de sărbătoare.    Unul dintre cele mai îndrăgite momente a fost concursul „Zacuscă de Poveste”, o competiție culinară plină de savoare și tradiție, jurizată de carismaticul Chef Adrian Szucs (Chef Machete). Părinții și bunicii au impresionat prin rețetele lor autentice și prin bucuria cu care au împărtășit gustul toamnei.    Evenimentul a fost realizat cu sprijinul partenerilor Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău, Silvania BIO și Sălăjeanul INFO, precum și al sponsorilor Fort Silvan 47, Sandana și Rocada, care au susținut desfășurarea activităților și atmosfera de poveste. Un loc aparte în povestea noastră îl are Silvania BIO – Fermele Ecologice Silvania Cooperativă Agricolă, coordonată de domnul Dacian Badea, fost absolvent al grădiniței „Căsuța cu Povești”. Sprijinul oferit constant de Silvania BIO, precum și valorile pe care le promovează — respectul pentru natură, educația și comunitatea — completează perfect spiritul grădiniței noastre.     Ziua s-a încheiat cu dansuri, cântece, degustări și momente de bucurie împărtășită, confirmând încă o dată deviza noastră: 💛 „Împreună creștem, învățăm și sărbătorim copilăria.” Festivalul „Toamna în familia Căsuței cu Povești” rămâne pentru noi mai mult decât un eveniment – este o expresie a legăturii dintre grădiniță și familie, dintre educație și comunitate, dintre tradiție și viitor.

Festivalul „Toamna în familia Căsuței cu Povești

Festivalul „Toamna în familia Căsuței cu Povești” – Ediția a II-a Miercuri, 15 octombrie 2025 • ora 15:30 • Curtea Grădiniței Căsuța cu Povești Zalău Toamna ne adună din nou împreună, în marea familie a Căsuței cu Povești, pentru o zi plină de culoare, emoție și bucurie împărtășită. Festivalul „Toamna în familia Căsuței cu Povești”, ajuns la cea de-a doua ediție, este o sărbătoare dedicată copiilor, părinților, bunicilor și întregii comunități, un prilej de a transforma curtea grădiniței într-un loc al poveștilor vii. În această ediție, participanții vor descoperi: – ateliere creative realizate de fiecare grupă de preșcolari; – muzică și momente artistice oferite de elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău; – activități cu parfum de toamnă, inspirate din tradiții și obiceiuri locale; – Concursul „Zacusca de Poveste”, unde rețetele de familie sunt premiate Evenimentul este organizat de Grădinița cu Program Prelungit Căsuța cu Povești Zalău, în parteneriat cu Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Zalău și Asociația Prichindel Zalău, cu sprijinul partenerilor: Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” Zalău, Silvania BIO, Sălăjeanul INFO, și al sponsorilor Fort Silvan 47, Sandana, Rocada. Sărbătorim toamna ca o mare familie și transformăm această zi într-o nouă poveste împărtășită cu întreaga comunitate!

Trei zile pline de aventură, emoție și voie bună!

La Căsuța cu Povești am petrecut trei zile pline de aventură, emoție și voie bună! În cadrul atelierelor „Pregătește-te de grădi!”, cei mai mici preșcolari au descoperit sala de grupă, curtea grădiniței și au făcut primii pași spre cunoașterea colegilor și a educatoarelor. Activitățile, desfășurate atât în clasă, cât și afară, au adus zâmbete, curiozitate și primele legături de prietenie, iar părinții au fost alături de copii în această experiență unică. Cu căldură și implicare, educatoarele au transformat fiecare moment într-un pas spre magia grădiniței. Această etapă a fost doar începutul unui drum presărat cu jocuri, descoperiri și amintiri frumoase. De luni, îi așteptăm cu drag pe toți preșcolarii să pășească în lumea poveștilor noastre!

Bune practici și inspirație în educația timpurie

Explorând Abordarea Reggio Emilia: bune practici și inspirație în educația timpurie Vă invităm să luați parte la workshopul: Data: 24 mai 2025 Locație: Cercul Militar Zalău și Grădinița cu P.P. „Căsuța cu Povești” Zalău Participare: fizică Organizator: Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești” Zalău Parteneri: Departamentul de Științe ale Educației- Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Inspectoratul Școlar Județean Sălaj Casa Corpului Didactic Sălaj Asociația Prichindel Zalău Grădinița cu P.P. nr. 1 Zalău, Grădinița cu P.P. Manpel Târgu Mureș  Grădinița cu P.P. Micul Prinț Cluj-Napoca. Evenimentul se adresează în special cadrelor didactice care activează în învățământul ante-preșcolar și preșcolar, dar este deschis tuturor celor pasionați de educația timpurie și de transformarea acesteia prin practici inovatoare. Este o oportunitate valoroasă pentru educatoare, profesori pentru educație timpurie alți profesioniști din domeniul educației care doresc să se familiarizeze și să aplice principiile abordării Reggio Emilia în activitatea lor, contribuind astfel la construirea unui mediu educațional care respectă vocea, ritmul și potențialul unic al fiecărui copil. Ce vă oferim? O introducere în abordarea Reggio Emilia, pentru cei care sunt la început de drum sau vor să aprofundeze această abordare; Prezentări tematice și ateliere practice susținute de reprezentanți ai mediului academic, cadre didactice și invitați cu experiență în aplicarea principiilor Reggio Emilia: Conf. univ. dr. Delia Muste – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca Prof. asociat dr. Ioana Vultur – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației- extensia Tg. Mureș, Universitatea Babeș-Bolyai, director Grădinița Manpel Tg. Mureș Prof. asociat dr. Truța Luciana – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – extensia Tg. Mureș, Universitatea Babeș-Bolyai, prof. ed. timpurie Grădinița ”Micul prinț” Cluj Napoca Prof. învățământ primar Baboș Ioana –Școala Gimnazială ”Gh. Lazăr” Zalău, profesor Merito, ambasador la ESERO Romania, cofondator al Asociației ȘTIM Tradiții Director. prof. Maghiu Paula Lucia, prof. Lucăcel Valeria, prof. Pop Daniela, prof. Cighi Diana, prof. Gorgan Cristina– echipa reggio a Grădiniței cu P.P. Căsuța cu Povești Zalău, Director prof. Maxim Alina, prof. Gorgan Adriana, prof. Nagy Ruth, echipa reggio a Grădiniței nr. 1 Zalău. Invitat special: Bianca Mereuță, promotoare a lecturii de calitate și fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor?”, care va susține o prezentare inspirațională despre rolul poveștilor și al mediului estetic în educația timpurie; Invitat special: Bianca Mereuță, promotoare a lecturii de calitate și fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor?”, care va susține o prezentare inspirațională despre rolul poveștilor și al mediului estetic în educația timpurie; Stand de carte cu titluri valoroase pentru educația timpurie, materiale pedagogice și resurse recomandate pentru abordarea Reggio Emilia; Schimburi de bune practici între profesioniști din domeniul educației, într-un cadru deschis, cald și colaborativ. De ce să participi? Primești inspirație pentru activitățile zilnice din grădiniță Descoperi metode concrete pentru a crea un spațiu care susține autonomia, curiozitatea și creativitatea copiilor Cunoști educatoare care aplică deja elemente ale abordării Reggio Emilia Pleci cu idei valoroase și cu diploma de participare Cum participi? Completează formularul de înscriere https://forms.gle/v58mMPPVnfxWC3v1A până la data de 16 mai 2025. Achită taxa de participare de 50 lei și încarcă dovada plății în formular. Detalii suplimentare: contact@gradinitacasutacupovestizalau.ro Detalii plată: Beneficiar: Asociația Prichindel Zalău IBAN: RO18RZBR0000060015188232 deschis la Raiffeisen Bank Mențiune: Numele participantului – Workshop Reggio Ne dorim ca acest workshop să fie o experiență de învățare autentică, practică și inspirațională, în care să ne conectăm în jurul valorilor educației Reggio Emilia. Este și o ocazie minunată pentru cadrele didactice din județul Sălaj și din alte zone ale țării să se întâlnească, să colaboreze. Vă așteptăm cu drag!

Colind pentru Luca

„Colind pentru Luca” – spectacol caritabil de suflet al „Grădiniței Căsuța cu Povești” Zalău Peste 500 de copii, părinți, bunici și cadre didactice din marea familie a Grădiniței „Căsuța cu Povești” Zalău, au fost alături joi după amiază pentru a-l primi pe Moș Crăciun, dar și pentru a-l sprijini de Luca, un copilaș minunat aflat la grea încercare din cauza unor grave probleme de sănătate. Sub titlul generic – „Colind pentru Luca”, micuții preșcolari au dat dovadă că știu să fie solidari, iar alături de ei s-au aflat și invitați de seamă, veniți să cânte și să încânte publicul cu colindele, dansurile și cântecele lor: Grupul de colindători ”Tradiții” al Liceului de Artă ” I. Sima” Zalău, Corul ”Predania” al Liceului Ortodox ” Sf. Nicoale” Zalău, Clubul Sportiv Alegria Zalău, Alexandra Antal, Florin și Loredana Galiș și grupul de școlari (”foști Hărnicei”). Cele mai sincere mulțumiri se îndreaptă către gazdele evenimentului – Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, instituție care a găzduit ireproșabil acest eveniment caritabil, precum și către partenerii Asociația Prichindel Zalău și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. În ritm de colinde, copiii s-au bucurat de venirea lui Moș Crăciun, iar familiile lor de bucuria celor mici. De o mângâiere, gânduri bune și de un ajutor financiar deloc neglijabil se va bucura și familia lui Luca, întreaga comunitate a grădiniței noastre dovedind că a înțeles și trăiește pe deplin spiritul sărbătorilor prin solidaritate, compasiune și empatie. Vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru că ne-ați fost și ne veți rămâne alături! Sărbători binecuvântate cu sănătate, liniște și pace! Cu drag și prețuire, Colectivul Grădiniței „Căsuța cu Povești” Zalău Foto: Spînu Ovidiu Cristian Mai multe fotografii găsiți aici!

Activități, proiecte și documentări

În cadrul abordării educaționale Reggio Emilia, activitățile și proiectele derulate în grădiniță sunt concepute ca procese de explorare, cercetare și construire a sensurilor. Documentarea acestor demersuri reprezintă o componentă esențială, deoarece evidențiază evoluția gândirii copiilor, modul în care aceștia interacționează cu materialele și relațiile care se formează în timpul învățării. Secțiunea de față reunește exemple de activități și documentări realizate în grădiniță, ilustrând întrebările inițiale ale copiilor, ipotezele formulate, etapele procesului de învățare și rezultatele vizibile. Documentările precum Atelierul iepurașului, Bijutieri pentru o zi și alte proiecte similare oferă o imagine clară asupra modului în care copiii își exprimă gândirea, experimentează, colaborează și își dezvoltă competențele prin intermediul materialelor și contextelor propuse.

Atelier de gătit sănătos la grădinița noastră!

Suntem mândri să anunțăm că grădinița noastră a devenit partener oficial al Programului Național de educație nutrițională pentru preșcolari Sănătos de mic, program dezvoltat de Asociația Samas și Danone. În cadrul acestui program, miercuri,23.10.2024, am găzduit Atelierul de Gătit Sănătos, dedicat părinților, susținut de dna nutriționist Lăcrimioara Văsc. La final, preșcolarii s-au alăturat activității, descoperind împreună cu părinții importanța alegerilor alimentare sănătoase. Prin această inițiativă, ne dorim să cultivăm preșcolarilor obiceiuri alimentare sănătoase care să-i însoțească pe termen lung!

Festivalul ”Toamna în familia Căsuței cu Povești”

Ieri, grădinița noastră a fost gazda Festivalului ”Toamna în familia Căsuței cu Povești” – un eveniment al bucuriei și al comunității Copii, părinți, foști preșcolari ai grădiniței noastre, prieteni și membri ai comunității , inclusiv animale de companie s-au adunat cu entuziasm pentru a participa la o serie de activități creative și pline de voie bună, toate într-un cadru festiv. Directorul grădiniței, dna. Paula Maghiu împreună cu inspectorul școlar general al ISJ Sălaj, dl. Gheorghe Bancea au deschis festivalul, subliniind rolul familiei și a comunității în dezvoltarea armonioasă a celor mici, reafirmând importanța sprijinului reciproc și a bucuriei de a fi împreună. Unul dintre momentele emoționante ale zilei a fost discursul susținut de dl. Dacian Badea, reprezentantul Silvania Bio și partener al festivalului, care a împărtășit amintiri prețioase din copilărie, când în urmă cu aproximativ 40 de ani, pășea cu emoție pragul grădiniței noastre, în calitate de preșcolar. Acest moment a adus un plus de profunzime și conexiune la festival, subliniind legăturile puternice dintre generații și importanța continuității educaționale în cadrul comunității. Toamna a fost sărbătorită în toată splendoarea sa, prin multiple ateliere tematice, de unde fiecare participant a plecat acasă cu amintiri prețioase, dovedind încă o dată că Grădinița Căsuța cu Povești este mai mult decât o grădiniță – este o familie extinsă. Iar prezența foștilor preșcolari ai grădiniței și a membrilor comunității noastre a fost o dovadă vie a impactului pe termen lung pe care grădinița noastră îl are asupra copiilor care îi trec pragul. Mulțumim tuturor pentru prezență și implicare, și în mod special partenerilor și sponsorilor care au contribuit la succesul acestui eveniment minunat: Silvania BIO, Sandana și Sălăjeanul TV ! Ne vedem cu drag la următorul eveniment al Căsuței cu Povești!

Pregătește-te de grădi!

Despre intrarea copilului în grădiniță se spune că este un al doilea travaliu al mamei. Aceeași frică de necunoscut, temeri și frici, conștiința încărcată cu povara de a-și lăsa copilul plângând într-o grupă. De reacția mamei și a tatălui deopotrivă, se agață o cheie care deschide o ușă nouă în viața unui copil. Iar acea ușă nu e nici prea mare, nici prea mică, dar are genul acela de strălucire care te face sa deschizi ochii mari, mari! „Pregătește-te de grădi!” Prin proiectul „Pregătește-te de grădi!”, aflat deja la cea de-a III-a ediție, noi am deschis acea ușă pentru toți copiii și toți părinții care sunt gata să pășească în lumea magică, plină de lumină și culoare numită „grădiniță”. Acea ușă care este ca o promisiune că dincolo de ea, se află locul unde copilul se va simți ca acasă! Adresăm mulțumiri în primul rând Consiliului Județean Sălaj pentru finanțarea acordată, dar și părinților pentru ca ne-au ales sa le fim ghizi și parteneri în demersul copiilor lor prin ceea ce înseamnă universul grădiniței.

Ziua copilului

Despre bucuria de a fi copil s-ar putea scrie cărți. Sute de file umplute cu gânduri legate de inocența, puritatea și gingășia lor. Am vrut sa scriem si noi o poveste pentru ei. O poveste construita în jurul unei căsuțe, cu porți pline de baloane și personaje îndrăgite ce-i așteaptă dincolo de ele. Cu ochii plini de sclipire, cu încântare și uimire, au pășit timizi în Căsuța noastra cu Povești. Întâmpinați de zâne, prințese și alte personaje din povești, cu multe dulciuri, zâmbete și voie bună, au început ziua plină de surprize. În pași de dans, au pornit spre diversele ateliere de creație, răcorindu-se cu limonadă pregătită chiar de ei și savurând un popcorn delicios. A fost o zi plina de culoare și distracție!

Căsuța cu povești
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.