Aici copiii descoperă cum funcționează gravitația și mișcarea pe pante, tuburi, planuri înclinate și trasee construite de ei. Folosim bile, obiecte ușoare și grele, tuburi din diverse materiale, suporturi reglabile pentru înălțime și unghiuri.
Copiii:
- compară viteze și distanțe
- observă traiectorii
- prezic rezultate
- modifică designul traseului pentru a obține efecte diferite
Este primul contact cu principiile fizicii: forță, accelerație, frecare, energie.