Am parcurs deja 20.000 pași, împreună.

Campania „25.000 de pași. Două grădinițe – o singură poveste” a pornit din dorința de a asigura condiții egale tuturor copiilor din Grădinița „Căsuța cu Povești” Zalău și structura sa, Grădinița nr. 4 Zalău.

Până în acest moment, datorită donațiilor individuale, evenimentelor organizate în grădiniță și implicării comunității, au fost strânși 20.000 lei, echivalentul a 20.000 pași făcuți împreună pe acest drum.

Fiecare pas ne apropie de obiectivul final: achiziționarea unei mașini dedicate transportului hranei, necesară pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță și continuitate pentru toți preșcolarii instituției.

Campania continuă până la atingerea țintei de 25.000 de pași.
Un pas = 1 leu.
Drumul merge mai departe, pas cu pas, cu sprijinul comunității.

Campania „25.000 de pași. Două grădinițe – o singură poveste”

Scopul campaniei este strângerea fondurilor necesare pentru achiziționarea unei mașini dedicate transportului hranei între Grădinița „Căsuța cu Povești” și Grădinița nr. 4, în vederea asigurării siguranței și echității pentru toți preșcolarii.

Am ajuns aproape de final! Am depășit pragul de 20.000 de pași. Împreună.

Campania „25.000 de pași. Două grădinițe – o singură poveste” se apropie de momentul în care visul devine realitate.

Am pornit acest drum din dorința de a oferi aceleași condiții, aceeași grijă și aceeași calitate tuturor copiilor din Grădinița ”Căsuța cu Povești” Zalău și structura sa, Grădinița nr. 4 Zalău.

Astăzi, datorită implicării voastre – părinți, sponsori, parteneri și prieteni ai grădiniței – am depășit suma de 20.000 lei.

Mai avem doar câțiva pași până la obiectivul final: achiziționarea unei mașini dedicate transportului hranei, în condiții sigure și constante între cele două grădinițe.

Hai să ducem împreună povestea până la capăt.

Dacă ai fost alături de noi — îți mulțumim!
Dacă ne descoperi acum — te invităm să fii parte din final!

📍 Un pas = 1 leu
Fiecare leu donat înseamnă un pas real în acest drum al grijii pentru copii.
Hai să facem acest drum împreună — pas cu pas, pentru siguranța celor mici!
Donează și tu — fii parte din povestea noastră! Împreună cumpărăm mașina care va duce hrana preșcolarilor în siguranță!

Donațiile se colectează la: Asociația „Prichindel Zalău”, CIF: 30969110
Cont bancar: RO18RZBR0000060015188232 – deschis la banca: Raiffeisen Bank
Reprezentant legal: Pop Daniela — președinte
✍️ Detalii plată: Campanie mașină

Noutăți în campania „25.000 de pași. Două grădinițe – o singură poveste”

În această secțiune actualizăm constant progresul campaniei și activitățile realizate împreună cu copiii, părinții și comunitatea. Fiecare inițiativă reprezintă încă un pas spre obiectivul nostru: achiziționarea unei mașini dedicate transportului hranei între cele două locații ale grădiniței.

⇓ Contract de sponsorizare-Campanie 25.000 pași

”25.000de pași. Două grădinițe - o singură poveste”

Târgul de Paște

Târgul de Paște de la Grădinița Nr. 4 Zalău – pași mici, realizări mari Târgul de Paște organizat la Grădinița Nr. 4 Zalău, ne-a arătat din nou cât de mult înseamnă implicarea fiecăruia dintre noi. Cu...

Târgul de Crăciun 2025

Târgul de Crăciun organizat în grădinița noastră a adus nu doar bucurie, colinde și spirit festiv, ci și un nou pas înainte în campania „25.000 de pași. Două grădinițe – o singură poveste”. Datorită...

Târgul de băuturi sănătoase – Grupa Hărniceii

Prima activitate din campanie a fost organizată de Grupa Hărniceii, în cadrul proiectului tematic „Minte sănătoasă, corp sănătos”. Preșcolarii au pregătit și au vândut ceaiuri și băuturi naturale...